Cercetari Metalurgice si de Noi Materiale, Nr. 2/2015

SUMAR VOL. XXIV/2015

Cercetari Metalurgice si de Noi Materiale, Nr. 2/2015

 

Condiţii tehnologice de utilizare a post-combustiei la cuptoare electrice cu arc din siderurgia românească

  • L. PĂUNESCU1, Gh. SURUGIU2, V. URSU3
  • 1CERMAX 2000 PATENTS SRL, Bucureşti
  • 2Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat Bucureşti
  • 3Institutul de Cercetări Metalurgice Bucureşti

Cercetări în vederea perfecţionării metodelor de tăiere termică a blocurilor metalice masive

din haldele de zgură ale uzinelor metalurgice

  • M. HRIŢAC1, L. PĂUNESCU1, A. IOANA2
  • 1CERMAX 2000 PATENTS SRL, Bucureşti
  • 2Universitatea ”Politehnica” Bucureşti, România

Instalaţie de ardere cu conţinut redus de NOx în gazele arse pentru industria metalurgică

  • A. GABA1, L. PĂUNESCU2, M.P. MUNTEANU3
  • 1Universitatea Valahia Târgovişte
  • 2CERMAX 2000 PATENTS SRL, Bucureşti
  • 3Institutul de Cercetări Metalurgice Bucureşti

Aspecte privind crăiţuirea cu plasmă a aliajelor de aluminiu utilizate în industria auto

  • M. BODEANU, T. MACHEDON PISU
  • Universitatea TRANSILVANIA Braşov

Cercetări privind sudarea prin frecare a oţelului cu aliaje de aluminiu

  • Elena MACHEDON PISU
  • Universitatea TRANSILVANIA Braşov

 

Rezumat 1
Tehnologia post-combustiei, abordatǎ în lucrare, constituie una din etapele de modernizare (cronologic, cea mai recentǎ) a cuptoarelor electrice cu arc. Aceastǎ tehnologie urmǎreşte, pe de o parte, sǎ producǎ energie prin arderea monoxidului de carbon şi, pe de altǎ parte, sǎ transfere aceastǎ energie şarjei, fǎrǎ efect oxidant.
Scopul lucrǎrii este îmbunǎtǎţirea performanţelor cuptorului tip EBT al societǎţii Tenaris SA Cǎlǎraşi, furnizat de compania Mannesmann Demag, care nu dispune, în prezent, de echipamente pentru aplicarea post-combustiei. Mǎsurǎtorile efectuate au permis identificarea parametrilor funcţionali ai cuptorului şi stabilirea condiţiilor tehnologice de implementare a post-combustiei. S-au determinat valoarea energiei termice disponibilizate prin creşterea ponderii cǎldurii reacţiilor exoterme din cuptor (32,2 MJ/t) şi valoarea economiei nete de energie electricǎ corespunzǎtoare (8,1 kWh/t sau circa 162000 Euro/an.

Keywords: post-combustion, electric arc furnace, oxygen, electricity, carbon monoxide

 

Rezumat 2
Lucrarea prezintă realizări în domeniul perfecţionării metodelor de tăiere a blocurilor metalice masive din haldele de zgură obţinute în condiţiile concrete ale haldei de la ArcelorMittal Galaţi.
Originalitatea soluţiei tehnice derivă din natura combustibilului disponibil în uzină pentru halda de zgură, adică benzenul. Astfel, a fost proiectată şi realizată o instalaţie de ardere oxi – benzen, a cărei eficacitate a fost testată cu succes pe materiale care nu pot fi tăiate prin metoda clasică metalotermică, cum este cazul fontei.

Keywords: slag dump, the metallothermic process, oxygen, benzene, thermal cutting

 

Rezumat 3
În lucrare sunt abordate probleme legate de reducerea emisiilor de noxe (NOx, CO) din gazele arse rezultate în urma proceselor de ardere ale cuptoarelor de încǎlzire din industria metalurgicǎ.
Ţinând seama de metodele cunoscute pe plan mondial, colectivul de autori a reproiectat un tip de arzǎtor existent, utilizând metoda distribuţiei etapizate a combustibilului (gaz natural, respectiv, gaz de cocs) şi aerului de combustie.
Rezultatele experimentale au confirmat justeţea soluţiei tehnice, emisiile de NOx şi CO fiind diminuate sub valorile limitǎ admise de legislaţie.

Keywords: nitrogen oxides, carbon monoxide, burner, staged distribution, environment

 

Rezumat 4
Crăiţuirea aluminiului cu plasmă-aer se bazează pe faptul că fenomenul de crăiţuire manuală şi mecanizată duce la formarea unei zone crăiţuite diferită la aceeaşi parametri de timp şi amperaj .
Acest articol se doreşte a fi o prezentare a cercetărilor experimentale în ceea ce priveşte crăiţuirea aliajului de aluminiu AlMg3, prin procedeul plasmă-aer.

Keywords: aluminum gouging, AlMg3, plasma-air

 

Rezumat 5
Lucrarea prezintă aspecte tehnologice privind sudarea prin frecare a materialelor disimilare de tip oţel C45 cu aliaj de aluminiu A2024 prin utilizarea unui strat subţire intermediar sub formă de foaie subţire din Al nealiat (EN AW-A1050).
S-a facut un studiu al calităţii îmbinării sudate prin: variaţia grosimii materialului de adaos, în funcţie de timpul de frecare şi în funcţie de presiunea de frecare.
S-a obţinut o rezistenţă la tracţiune a îmbinării sudate prin frecare cu material de adaos A1050 şi A5056 pentru cele două materiale disimilare C45 cu A2024, sm1 = 270 N/mm2 şi sm2 = 375 N/mm2.

Keywords: dissimilar materials, friction welding, intermediate thin layer